Comunitatea academică a Facultății de Inginerie Aerospațială este profund marcată și îndurerată de dispariția MS Regele Mihai I de România (1921-2017). Regele a fost un pasionat de tehnică și mai ales de aviație. Câteva fotografii ne ajută să documentăm această pasiune a Maiestății Sale. Fotografia din titlu reprezintă o hartă cu primele raiduri aeriene ale MS Mihai I ca tânăr pilot.

Se știe că MS Mihai I era pasionat de motoare, dar se știe mai puțin că Regele a făcut și o școală de tehnicieni de aviație, în același an când tatăl său, MS Regele Carol al II-lea inaugura Tunelul Aerodinamic din Polizu și la puțin timp după înființarea Secției de Aviație (credit foto Muzeul Național al Aviației Române și Cristian Iorgov în Grupul fb Istoria Ilustrată a Aeronauticii Române).

MS Regele Mihai I de România a fost un pilot pasionat, experimentat și un promotor al aviației.

În fotografia următoare vedem aeronava Beechcraft 18 cu care MS Regele Mihai I a zburat la Londra pentru a participa la nunta MS Regina Elisabeta a Marii Britanii.

MS Regele Mihai I a fost stră-strănepot al reginei Victoria a Marii Britanii atât pe filieră maternă, cât şi paternă, fiind văr de gradul III cu MS Regina Elisabeta a Marii Britanii. Fotografia îi suprinde la împlinirea a 60 de ani de la urcarea pe tron a Reginei Marii Britanii (credit foto România Regală).

Emblema Forțelor Aeriene Regale Române este crucea cu patru brațe sub forma literei ”M”, de la numele de Mihai.

Este greu de crezut pentru tinerii de astăzi cât de dezvoltată era aviația în Regatul României. Harta următoare s-ar putea să ne pună pe gânduri; sunt rutele zborurilor de pasageri ale companiei LARES pe la 1938.

(credit foto Muzeul Național al Aviației Române și Cristian Iorgov în Grupul fb Istoria Ilustrată a Aeronauticii Române).

 

www.aviatia.ro – Regele-pilot: M.S. Mihai I de România. (sursă: Emisiunea ”Ora Regelui”/TVR1 din 25 Mai 2013). Emisiunea poate fi vizionată la http://www.tvrplus.ro/editie-ora-regelui-105827 — mulțumim ing. Cătălin Floroiu

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Premiul SESAR Young Scientist Award – Movilă George-Daniel

„În iulie 2023 am absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială la specializarea Echipamente și Instalații de Aviație, UPB. În același an, în noiembrie, am fost nominalizat la Single European Sky ATM Research (SESAR) Young Scientist Award (YSA), la care am concurat cu...

Cabinet de consiliere AeroPsi gratuit pentru studentii facultatii

Dragi studenți, In facultatea de Inginerie Aerospațială începând cu data de 11 decembrie 2023, funcționează "AeroPsi", un cabinet care vă va oferi servicii gratuite de consiliere, psihologie și psihoterapie. Serviciile sunt oferite de un psiholog atestat de Colegiul...

Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA

<< Adresa AACR aprobare credite module PART 66 FIA >>  A fost emis și aprobat de către AACR, Raportul de Credite nr. 22313 din 29.06.2023 prin care se aprobă acordarea de credite pentru examinare absolvenților UPB-FIA, conform solicitării din scrisoarea...