Prezentări şi proiecte ale studenţilor 

Pe data de 9.01.2019 studenții din anul I ai Facultății de Inginerie Aerospațială, sectia Navigație Aeriana au prezentat proiectul final pentru cursul de Introducere în Inginerie Aerospațială susținut de către domnul decan, Octavian Thor Pleter.

Împărțiți în 11 grupe, studenții au descris in fața colegilor navele proiectate și desenate de ei înșiși în cadrul aceluiași curs la începutul anului universitar. Evaluați de public și de către decan prin acordarea de puncte, studenții au primit păreri despre munca lor.

Modelele au fost aduse la realitate prin calcularea mai multor date tehnice precum dimensiuni specifice, altitudini de zbor și puterea motoarelor. Au fost luate în considerare și forțe care acționeaza asupra navelor, în principal portanța, rezistența la înaintare și greutatea.

Reprezentanții echipei numărul 6, alcătuită din Karrar Shaker, Măcelaru Florin Vlad, Onilă David, Radu Andrei Darian, Stănilă Maria Alexandra și Vajas Andreea, au acumulat un punctaj prin care s-au detașat considerabil de restul echipelor, ajungând pe locul I. Aceștia au propus un model captivant, inspirați de dorința de a readuce la popularitate zborul supersonic. Prezentarea care i-a ajutat să ajungă pe locul I a fost bazată pe istoricul și problemele ridicate de zborul supersonic, terminând cu un model de avion care demonstrează devotamentul și imaginația viitorilor ingineri. Avionul SST6.2 funcționează cu ajutorul a 4 motoare, poate transporta între 250 și 270 pasageri și are o viteză de croazieră de Mach 3.

Articol realizat de Bogdan Mehedin, student anul I la sectia de Navigație Aeriana

0 Comentarii

Proiectul MAXIMUS in perioada 15 februarie – 31 martie 2021

Facultatea de Inginerie Aerospațială este implicată în proiectul MAXIMUS, prin care se vor derula, în perioada 15 februarie – 31 martie 2021, activitați dedicate studenților aflați în anul III de studii. Pentru a vă înscrie în grupul țintă, găsiți toate informațiile...