În data de 2 martie 2024 a avut loc AeroConnectMeetings, un eveniment dedicat ingineriei Aerospațiale prin care studenții de la Facultatea de Ingnerie Aerospațială au avut posibilitatea de a interacționa cu cele mai importante companii și instituții din industrie.  Evenimentul a fost organizat de către voluntarii de la asociațiile studențești ASFIA și EUROAVIA, cu sprijinul Facultății de Inginerie Aerospatială și al Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica București.

Cele 17 firme invitate la eveniment au avut oportunitatea să se implice în mod activ și să interacționeze cu cei aproximativ 400 de participanți. De-a lungul evenimentului, reprezentanții companiilor au discutat despre perspectivele de dezvoltare ale industriei aerospațiale și au subliniat importanța implicării studenților în diverse programe de practică, evidențiind totodată oportunitățile de carieră disponibile în cadrul fiecărei companii.

AeroConnectMeetings a fost o celebrare a pasiunii, a curiozității și a angajamentului nostru comun pentru excelență în domeniul inginerie aerospațială.