Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering organizează o întâlnire istorică a studenților și a cadrelor didactice din Facultatea de Inginerie Aerospațială cu un Alumnus de seamă: ing. Teodor Zanfirescu, promoția 1954.

Întâlnirea are loc în Marele Amfiteatru F024 Acad. V. N. Constantinescu luni 25 februarie 2019, ora 12:00. Invităm cu drag întreaga comunitate academică a facultății pentru acest moment unic și emoționant.

Teodor Zanfirescu a fost unul dintre fondatorii ”Institutului de Cercetări şi Proiectări Aerospaţiale (I.C.P.A.S.) în 1968.  începând activitatea alături de alţi şaisprezece ingineri şi proiectanţi conduşi de către inginerul Radu Manicatide şi zece ingineri, proaspăt absolvenţi ai T.C.M., promoţia 1969. Conducerea a fost asigurată de către inginerul Constantin Teodorescu, în funcţia de director general, colonelul Moisei Eufimie, în funcţia de director ştiinţific şi inginerul Teodor Zanfirescu care a îndeplinit funcţia de director tehnic. Proiectele mari efectuate în cadrul acestui institut au fost cele ale avioanelor militare, de şcoală şi antrenament şi utilitare IAR-93, IAR-99, IAR-95 (avion supersonic, care a rămas în faza de proiect), IAR-821, IAR-822, IAR-823, IAR-827. Concomitent cu îndeplinirea funcţiei de director tehnic, Teodor Zanfirescu a fost şeful comisiei de legătură cu partea iugoslavă în cadrul programului YUROM, care avea ca sarcină proiectarea şi construirea avionului militar de vânătoare-bombardament IAR-93.

În luna ianuarie 1979 a fost numit directorul Centralei Naţionale a Industriei Aeronautice Române (C.N.I.A.R.), funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1985, când a fost numit în funcţia de director la Întreprinderea de avioane Băneasa, unde s-a ocupat exclusiv de programul realizării avionului comercial B.A.C. 1-11. În anul 1989 a cerut să fie eliberat din funcţie, rămânând în continuare în cadrul aceleiaşi întreprinderi până în anul 1990 când s-a pensionat.”

(Lt-comandor av. (r) Gheorghe Ion Vaida, Avionul IAR-93. Oameni și fapte)

Instantaneul istoric îl surprinde pe dl. Director Teodor Zanfirescu prezentându-i Academicianului Henri Coandă activitatea colectivului său de ingineri.

Tinerii noștri trebuie să cunoască istoria aviației române și să fie mândri de realizările marcante ale inginerilor formați în Catedra de Aviație devenită ulterior Facultatea de Inginerie Aerospațială. Asociația Alumni Politehnica Aerospace Engineering va organiza și alte întâlniri cu personalități de seamă dintre absolvenții facultății.

0 Comentarii

Test de competenta lingvistica destinat selecției ERASMUS

Ca in fiecare an departamentul de limbi moderne organizează un examen de testare a competentelor lingvistice destinat exclusiv selecției ERASMUS. Studenții interesați sunt rugați sa depună o cerere la secretariat precizând limba in care vor sa susțină testul. Termenul...

Deschiderea 2019

Deschiderea anului universitar 2019-2020 va avea loc luni 23 septembrie 2019, în Marea Aulă a UPB la ora 10. Studenții de anul I sunt așteptați la ora 9:40 la intrarea în Aulă. Sunt 55 de locuri rezervate la mijlocul sălii pentru studenții FIA proaspăt admiși, cerem...

Profesori inovatori – Studenti antreprenori

Informatii in legatura cu calendarul procesului de inscriere a candidatilor, criteriile de eligibilitate ale candidatilor, evaluarea candidatilor si documentele necesare pentru inscrierea candidatilor, pentru GRUPUL TINTA (GT) – STUDENTI in cadrul proiectului...

Dr. Marius Ioan Piso DHC

La propunerea Facultății de Inginerie Aerospațială, Senatul Universității Politehnica din București acordă titlul de Doctor Honoris Causa Președintelui Agenției Spațiale Române, Dr. Marius Ioan Piso. Festivitatea va avea loc în Sala Senatului vineri 13 septembrie...

Lecții din Criza Boeing 737 MAX

În desfășurarea crizei Boeing 737 MAX avem în media o foarte bună acoperire a opiniilor tuturor celor interesați de acest caz, cu excepția inginerilor de aviație, care de fapt poartă responsabilitatea pentru fiecare din factorii cauzali semnificativi pentru pierderea...

Practica de zbor 2019

Înființarea facultății a adus cu sine an de an experiența mult așteptată de studenții merituoși: practica de zbor din vara anului II. Tradiția s-a menținut până în anii ’90, fiind reluată ulterior cu sprijinul și cu bunăvoința Ministerului Educației Naționale, al...

Angajări ingineri Scoala Superioară de Aviație

Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) angajează 2 ingineri de aviațiație. Detalii <aici>. UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are un parteneriat strategic cu Școala Superioară de Aviație din 2016, concretizată în practica studenților, întreținerea...

Program special secretariat

Secretariatul și Decanatul Facultății de Inginerie Aerospațială au un program special pe perioada concediului astfel: în fiecare miercuri orele 10-13. Secretariatul mai funcționează miercuri 24 și joi 25 iulie orele 8-18, iar de vineri numai cu programare. Pe perioada...

Noua Revoluție Franceză: 3DEXPERIENCE

Astăzi sărbătorim Franța și ne aducem aminte de Revoluția Franceză, care a remodelat istoria Europei și a lumii întregi. Mai puțin cred că ne-am aștepta ca o Nouă Revoluție Franceză, infinit mai pașnică de data asta, să remodeleze istoria Europei și a lumii abia...