Vă invităm joi 4 iulie 2019 în Marele Amfiteatru F024 V. N. Constantinescu la ora 09:45 pentru o întâlnire excepțională cu un remarcabil astronaut american, Dr. Anna Fisher. Cu această ocazie, Dr. Fisher va conferenția despre viitorul explorărilor spațiale. Sunt invitați studenți, cadre didactice și cercetători din Universitatea Politehnica din București, dar și din industria și cercetarea spațială din România. Facultatea de Inginerie Aerospațială aniversează în acest mod și cei 50 de ani de la Aselenizare (chiar dacă anticipat). Acest mare pas pentru omenire s-a întâmplat pe 20 iulie 1969 și a dat un sens vieții multora dintre noi, care și-au ales o carieră în domeniul aerospațial.

Dr. Anna Fisher a fost selectată de către NASA în ianuarie 1978 ca una dintre primele șase femei astronaut.  Dr. Fisher este chimist și medic specializat în medicina de urgență. A fost căsătorită cu astronautul Bill Fisher, care i-a fost coleg și cu care a avut doi copii, astfel că în 1984 a devenit prima mamă care a călătorit în spațiu.  De-a lungul carierei ei la NASA, ea a fost implicată în Programul Navetelor Spațiale, Stația Spațială Internațională și capsula Orion care este realizată pentru viitorul Sistem de lansare în Spațiu al NASA.

De la misiunea STS-5 până la STS-7, Dr. Fisher a fost desemnată ca reprezentant al echipajului pentru a contribui la testarea integrată a navetei spațiale și a sarcinii utile la Centrul Spațial Kennedy al NASA. În 1984 Dr. Fisher a fost specialist al misiunii pe STS-51A Discovery.  În timpul misiunii, echipajul a lansat doi sateliți și a fost prima misiune de salvare în spațiu, reușind recuperarea a doi sateliți pentru a se întoarce pe Pământ.  După terminarea primului ei zbor, Fisher a înregistrat 192 de ore în spațiu. Imaginile următoare sunt din timpul misiunii STS-51A.

Dr. Fisher a fost desemnată ca specialist al misiunii pe STS-61H înainte de accidentul Challenger, iar apoi a lucrat ca adjunct al diviziei de Dezvoltare a Misiunii din cadrul Biroului Astronautilor, în timpul pauzei de la Programul Navetelor Spațiale.

Între 1989 și 1995 a fost absentă de la Biroul Astronauților, în concediu de creștere a copiilor.  Din 1996 și până în 2002, în timpul fazei inițiale de construcție a Stației Spațiale Internaționale, Dr. Fisher a fost la conducerea diviziei Stației Spațiale.  Din ianuarie 2011 și până în august 2013 ea a fost Comunicator din Capsulă pe Stația Spațială Internațională și a lucrat în Centrul de Control a Misiunii (CAPCOM).  Actualmente, Dr. Fisher este astronaut de management și lucrează la dezvoltarea afișajului pentru Orion – Vehiculul Multifuncțional al Echipajului (MPCV) și sprijină sarcinile utile europene pentru divizia de integrare a Stației Spațiale Internaționale.

0 Comentarii

Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești 2024

Vă invităm să participați la „Sesiunea de Comunicări Științifice Studențești” care va avea loc pe 10 mai. Pentru a participa, este necesar să vă înscrieți până pe 18 aprilie, ora 14:00, prin trimiterea unui e-mail la adresa valentin.pana@upb.ro. Dacă aveți un profesor...

AeroConnectMeetings

                      În data de 2 martie 2024 a avut loc AeroConnectMeetings, un eveniment dedicat ingineriei Aerospațiale prin care studenții de la Facultatea de Ingnerie Aerospațială au avut posibilitatea de a...

Echivalarea modulelor PART66

În urma demersului făcut către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, şi a recunoaşterii conţinutului curicular la unele discipline predate la Facultatea de Inginerie Aerospaţială, UNSTPB, în raport cu cerinţele prevăzute la modulele din Anexa III, PART 66, a...

Premiul SESAR Young Scientist Award – Movilă George-Daniel

„În iulie 2023 am absolvit Facultatea de Inginerie Aerospațială la specializarea Echipamente și Instalații de Aviație, UPB. În același an, în noiembrie, am fost nominalizat la Single European Sky ATM Research (SESAR) Young Scientist Award (YSA), la care am concurat cu...