Dr. Jaiwon Shin, administrator asociat al NASA Directoratul Misiunii de Cercetare Aeronautică (ARMD) vizitează Universitatea Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială și va susține o conferință pentru studenți și pentru personalul didactic și de cercetare pe 30 mai 2019, ora 09:45 în Marele Amfiteatru F024 V. N. Constantinescu (Polizu). Prestigiul profesional de care se bucură Dr. Jaiwon Shin face din această vizită una istorică pentru comunitatea academică a facultății noastre, precum și a universității.

NASA aeronautics a contribuit timp de decenii la dezvoltarea aviației. Fiecare aeronavă comercială și fiecare centru de control de trafic din Statele Unite se bazează pe tehnologia NASA de eficiență a zborului și de menținere a siguranței aeronautice. Cercetarea condusă de ARMD are un impact benefic direct asupra sistemului de transport aerian, asupra industriei aeronautice, asupra pasagerilor și afacerilor care utilizează aviația în fiecare zi. Cercetătorii, inginerii, programatorii, piloții de încercare, managerii și strategii care compun ARMD proiectează, construiesc și testează tehnologii avansate și fac aviația mult mai prietenoasă cu mediul, mențin siguranța într-un cer din ce în ce mai aglomerat și în ultimă instanță transformă felul în care zburăm.

Cercetarea aeronautică a NASA se desfășoară în principal în patru centre: Ames Research Center și Armstrong Flight Research Center în California, Glenn Research Center în Ohio și Langley Research Center în Virginia.

NB Rugăm toți participanții să fie punctuali. Nu se va putea intra în amfiteatru după ora 10:00! Conferința va dura o oră.

0 Comentarii

Schimbarea specializării anul III

Important pentru studenții din anul III care doresc să-și schimbe specializarea! Cele patru specializări (în limba română) sunt patru grupe complete, dar am decis să permitem permutări de doi studenți între două specializări, dacă ei cad de acord că fiecare ar prefera...

Regulile FIA de promovare a disciplinelor

Consiliul Facultății de Inginerie Aerospațială în ședința din 14 mai 2019 a decis următoarele: Abrogarea Regulilor FIA-1 și FIA-2 (descrise mai jos) și înlocuirea lor cu obligativitatea prezenței la examen a studenților care doresc să promoveze o disciplină având 50...

Dassault Systemès Catia pentru studenți

Dassault Systèmes Catia V5 Student Edition este pus la dispoziție gratuit pentru studenți! Utilizați codul CATIA4FREE17 la Dassault Systemès 3DS Academy până pe 11 noiembrie 2017. De asemenea, puteți obține ICEM Surf Student Edition în aceleași condiții cu codul...

Legitimațiile de student se vor schimba

Important! Legitimațiile de student se vor schimba din anul universitar 2017-2018. Toți studenții din anii II, III și IV licență și II master sunt rugați să aducă la secretariat fotografii recente pentru eliberarea noilor legitimații....

Cazare în cămin 2017

Studenții Facultății de Inginerie Aerospațială se vor caza în P27 (inclusiv etajul V). Studentii cazați peste vară trebuie să se decazeze în perioada 11-15 sep 2017. Pe 11 sep se va face înmatricularea românilor de pretutindeni. Pe 18 sep ora 9 în Sala Senatului va...

Deschiderea Anului Universitar 2017-2018

Deschiderea anului universitar 2017-2018 va avea loc pe data de 25 septembrie 2017, in amfiteatrul Radu Voinea, incepand cu ora 10.00. La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează reuniunea de deschidere în Polizu, în amfiteatrul Virgiliu...

Practica de Zbor 2017

O tradiție de la înființarea facultății până în anii ‘90 a fost practica de zbor în vara anului II. Contează enorm pentru un inginer de aviație să aibă manșa în mâna sa, să înțeleagă dificultatea pilotajului, să simtă direct emoția și fascinația zborului. Din 2017...

Program Sesiune de Refaceri Septembrie 2017

Sesiunea de refaceri Septembrie 2017 are următorul program: Programul Sesiunii de Refaceri Septembrie 2017      Programul Sesiunii de Refaceri Master GID Septembrie 2017 Vă informăm că nu va exista nicio altă sesiune de reexaminări. Toate refacerile se vor încheia pe...

Program cu publicul pe perioada de Vară

Perioada 21 iulie - 27 august 2017 este perioadă de concediu de odihnă pentru personalul UPB conform Deciziei Senatului din 30 septembrie 2016. În această perioadă răspundem la adresa e-mail inginerie.aerospatiala@upb.ro și asigurăm un program de permanență joia între...

Medalia Richey 2017

Medalia Richey a Institutului Regal de Navigație al Marii Britanii a fost acordată în 2017 unei echipe a Universității Politehnica din București, Facultatea de Inginerie Aerospațială. Medalia se acordă anual pentru cel mai bun articol științific publicat în anul...