A fost emis și aprobat de către AACR, Raportul de Credite nr. 22313 din 29.06.2023 prin care se aprobă acordarea de credite pentru examinare absolvenților UPB-FIA, conform solicitării din scrisoarea UPB-FIA transmisă pe email în data de 15.06.2023,
– în baza analizei documentelor transmise, pentru absolvenții UPB-FIA se aprobă acordarea reducerii pentru pregătirea practică în conformitate cu prevederile din Part 66.A.30(a)(1)(ii), (a)(2)(ii) și (a)(2a)(ii)
– în baza confirmării faptului că aplicarea programelor prezentate ca suport de creditare a modulelor 4, 5, 6, 8, 10 a avut loc începând din anul școlar 2019-2020 până în prezent, AACR acceptă acordarea de credite pentru modulele menționate mai sus și studenților care au absolvit Universitatea Politehnică – Facultatea de Inginerie Aerospațială (programele Construcții Aerospațiale, Sisteme de Propulsie, Echipamente și Instalații de Aviație, Inginerie și Management Aeronautic, Design Aeronautic) în perioada începând din data de 06.05.2020 până la data intrării în vigoare a noului Raport de credite (29.06.2023)” (AACR)