Cercetare
Toate programele de masterat ale Facultății de Inginerie Aerospațială sunt de cercetare științifică. Acest lucru înseamnă că pe parcursul celor patru semestre, masteranzii își aleg teme de cercetare la care lucrează cu un îndrumător atribuit la începutul semestrului de Directorul de Departament și efectuează stagii de practică la diferiți angajatori sau în laboratoarele facultății, pentru partea de documentare sau de experimentare. Temele de cercetare din fiecare semestru sunt de obicei secțiuni ale disertației, deci un îndrumător atribuit la începutul anului I rămâne în principiu același până la susținerea disertației.
Cercetarea științifică efectuată în fiecare semestru se încheie cu un raport de cercetare scris, asupra căruia îndrumătorul trebuie să se pronunțe. În cazul în care îl consideră suficient de bine elaborat, raportul este propus pentru a fi susținut în fața unei comisii, care se întrunește în ultima săptămână de școală a fiecărui semestru. Masteranzii participă și își susțin rapoartele în fața comisiei. Datele și orele acestor sesiuni de susținere a rapoartelor de cercetare se anunță la avizier cu câteva săptămâni înainte. Comisia stabilește o medie a fiecărui masterand pentru munca lui.
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea ianuarie 2019 <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea septembrie 2018 <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea de refaceri iunie 2018 pentru anul II <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea iunie 2018 <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea ianuarie 2018 <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea mai-iunie 2017 <programarea susținerilor>
Susținerea rapoartelor de cercetare în sesiunea septembrie 2017 <programarea susținerilor>
Disertații
Cercetarea din semestrul al patrulea (anul II semestrul II) integrează și cele trei etape anterioare și se concretizează în elaborarea unei disertații.
Regulamentul Studiilor de Masterat UPB
Regulament Finalizare Studii UPB 2018
Formulare
Planificarea Examenelor de Disertație
Înscrierea la examenul de disertație Sesiunea Septembrie 2018 se face între 27 august – 7 septembrie 2018. Examenul de disertație se va susține pe 10-12 septembrie 2018.
Înscrierea la examenul de disertație Sesiunea Iulie 2018 se face la secretariat între 11 – 15 iunie 2018.
Din 2017, absolvenții de master se pot înscrie direct la doctorat chiar la examenul de disertație. Completați formularele Anexe 2, 3 și 5 din procedura de admitere la doctorat și predați-le Președintelui Comisiei după susținerea examenului de disertație. Taxa de admitere la doctorat este redusă cu 50% în sesiunea iulie față de sesiunea septembrie.
Comisiile de Examen de Disertație, datele, orele și sălile de examen pentru sesiunea Iulie 2018 sunt următoarele:
Programul de studii STRUCTURI AERONAUTICE ŞI SPAŢIALE | ||
29 iunie 2018, ora 900 | sala I013 | |
Conf. dr.ing. Marius STOIA-DJESKA | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Sterian DANAILA | membru | |
Conf. dr. ing. Petrișor Valentin PÂRVU | membru | |
Conf .dr.ing. Alina BOGOI | membru | |
Ş.l. dr.ing. Bogdan TEODORESCU | membru | |
Conf. dr.ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Programul de studii PROPULSIE AEROSPAŢIALĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI | ||
28 iunie 2018, ora 900 | sala I013 | |
Prof.dr.ing. Virgil STANCIU | preşedinte | |
Prof.dr.ing. Dragos ISVORANU | membru | |
Conf. dr. ing. Daniel CRUNŢEANU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Marius BREBENEL | membru | |
Ş.l.dr.ing. Grigore CICAN | membru | |
Ș.l.dr. ing. Constantin LEVENȚIU | secretar | |
Programul de studii AVIONICĂ ŞI NAVIGAŢIE AEROSPAŢIALĂ | ||
27 iunie 2018, ora 900 | sala G1 | |
Prof. dr. ing. Teodor Viorel CHELARU | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Adrian Mihail STOICA | membru | |
Prof. dr.ing. Octavian Grigore MULLER | membru | |
Ş.l.dr.ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Sorin BERBENTE | membru | |
Ş.l.dr.ing. Valentin PANA | secretar | |
Programul de studii INGINERIE ŞI MANAGEMENT AEROSPAȚIAL | ||
28 iunie 2018, ora 900 | sala E013 | |
Conf. dr. ing. Laurențiu MORARU | preşedinte | |
Prof.dr.ing. Sorin Eugen ZAHARIA | membru | |
Ş.l.dr.ing. Stefan POPESCU | membru | |
Ş.l. dr.ing. Bogdan TEODORESCU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Gabriela Liliana STROE | membru | |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | secretar | |
Programul de studii MANAGEMENT AERONAUTIC |
||
27 iunie 2018, ora 900 | sala E013 | |
Prof.dr.ing. Sorin Eugen ZAHARIA | preşedinte | |
Ş.l.dr.ing. Stefan POPESCU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Gabriela Liliana STROE | membru | |
Ş.l. dr.ing. Bogdan TEODORESCU | membru | |
Ș.l.dr. ing. Mihai BARBELIAN | membru | |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | secretar | |
Programul de studii GRAFICĂ INGINEREASCĂ ŞI DESIGN | ||
29 iunie 2018, ora 900 | sala BN304 | |
Prof.dr.ing. Ionel SIMION | preşedinte | |
Conf.dr.ing. Victor-Gabriel ADÎR | membru | |
Conf.dr.ing. Mioara DUCA | membru | |
Conf.dr.ing. Daniel DOBRE | membru | |
Conf.dr.ing. Nicoleta Elisabeta PASCU | membru | |
As. dr. ing. Ionuț-Valentin RADU | secretar | |
Programul de studii INGINERIA TRANSPORULUI AERIAN /AIR TRANSPORT ENGINEERING | ||
27 iunie 2018, ora 900 | sala I013 | |
Conf. dr.ing. Octavian Thor PLETER | preşedinte | |
Prof. dr. ing. Marius STOIA-DJESKSA | membru | |
Prof. dr. ing. Dragoș ISVORANU | membru | |
S.l. dr. ing. Marius BREBENEL | membru | |
S.l. dr. ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Conf. dr. ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Comisiile de Examen de Disertație, datele, orele și sălile de examen pentru sesiunea Septembrie 2017 au fost următoarele:
Programul de studii STRUCTURI AERONAUTICE ŞI SPAŢIALE | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala I013 | |
Prof. dr.ing. Sterian DANAILA | preşedinte | |
Prof.dr.ing. Virgil STANCIU | membru | |
Prof. dr. ing. Teodor Viorel CHELARU | membru | |
Conf. dr.ing. Octavian Thor PLETER | membru | |
Ş.l.dr.ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Conf. dr.ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Programul de studii PROPULSIE AEROSPAŢIALĂ ŞI PROTECŢIA MEDIULUI | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala I013 | |
Prof.dr.ing. Virgil STANCIU | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Sterian DANAILA | membru | |
Conf. dr.ing. Octavian Thor PLETER | membru | |
Prof. dr. ing. Teodor Viorel CHELARU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Conf. dr.ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Programul de studii AVIONICĂ ŞI NAVIGAŢIE AEROSPAŢIALĂ | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala G1 | |
Prof. dr.ing. Adrian Mihail STOICA | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Octavian Grigore MULLER | membru | |
Ş.l.dr.ing. Sorin BERBENTE | membru | |
Ş.l.dr.ing. Valentin PANA | membru | |
Ș.l.dr. ing. Mihai BARBELIAN | membru | |
As. dr. ing. Ene COSTIN | secretar | |
Programul de studii INGINERIE ŞI MANAGEMENT AEROSPAȚIAL | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala E013 | |
Ş.l.dr.ing. Stefan POPESCU | preşedinte | |
Prof.dr.ing. Sorin Eugen ZAHARIA | membru | |
Ş.l. dr.ing. Silviu ZANCU | membru | |
Ş.l. dr.ing. Bogdan TEODORESCU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Gabriela Liliana STROE | membru | |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | secretar | |
Programul de studii MANAGEMENT AERONAUTIC |
||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala E013 | |
Prof.dr.ing. Sorin Eugen ZAHARIA | preşedinte | |
Ş.l.dr.ing. Stefan POPESCU | membru | |
Ş.l. dr.ing. Silviu ZANCU | membru | |
Ş.l. dr.ing. Bogdan TEODORESCU | membru | |
Ş.l.dr.ing. Gabriela Liliana STROE | membru | |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | secretar | |
Programul de studii GRAFICĂ INGINEREASCĂ ŞI DESIGN | ||
12 septembrie 2017, ora 900 | sala BN330 | |
Prof.dr.ing. Ionel SIMION | preşedinte | |
Conf.dr.ing. Victor-Gabriel ADÎR | membru | |
Conf.dr.ing. Mioara DUCA | membru | |
Conf.dr.ing. Daniel DOBRE | membru | |
Conf.dr.ing. Ermina ȚAPU | membru | |
As. dr. ing. Ionuț-Valentin RADU | secretar | |
Programul de studii INGINERIA TRANSPORULUI AERIAN /AIR TRANSPORT ENGINEERING | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala I013 | |
Conf. dr.ing. Octavian Thor PLETER | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Sterian DANAILA | membru | |
Prof.dr.ing. Virgil STANCIU | membru | |
Prof. dr. ing. Teodor Viorel CHELARU | membru | |
Sl. dr. ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Conf. dr. ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Programul de studii SISTEME HOLISTICE SPAȚIALE | ||
13 septembrie 2017, ora 900 | sala I013 | |
Prof. dr. ing. Teodor-Viorel CHELARU | preşedinte | |
Prof. dr.ing. Sterian DANAILA | membru | |
Prof. dr.ing. Virgil STANCIU | membru | |
Conf. dr.ing. Octavian Thor PLETER | membru | |
Sl. dr. ing. Cristian CONSTANTINESCU | membru | |
Conf. dr. ing. Laurențiu MORARU | secretar | |
Programarea Examenelor de Disertație Sesiunea Septembrie 2018
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | SAS |
12 sep 2018 ora 9:00 | Sala R017 |
Prof. dr. ing. Sterian DĂNĂILĂ | Președinte |
Prof. dr. ing. Dragoș Daniel ISVORANU | Membru |
Conf. dr. ing. Octavian Thor PLETER | Membru |
S.l. dr. ing. Ion PREDOIU | Membru |
S.l. dr. ing. Marius BREBENEL | Membru |
S.l. dr. ing. Constantin LEVENȚIU | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | PAPM |
12 sep 2018 ora 10:00 | Sala R017 |
Prof. dr. ing. Dragoș Daniel ISVORANU | Președinte |
Prof. dr. ing. Sterian DĂNĂILĂ | Membru |
Conf. dr. ing. Octavian Thor PLETER | Membru |
S.l. dr. ing. Ion PREDOIU | Membru |
S.l. dr. ing. Marius BREBENEL | Membru |
S.l. dr. ing. Constantin LEVENȚIU | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | ITA |
12 sep 2018 ora 11:00 | Sala R017 |
Conf. dr. ing. Octavian Thor PLETER | Președinte |
Prof. dr. ing. Sterian DĂNĂILĂ | Membru |
Prof. dr. ing. Dragoș Daniel ISVORANU | Membru |
S.l. dr. ing. Ion PREDOIU | Membru |
S.l. dr. ing. Marius BREBENEL | Membru |
S.l. dr. ing. Constantin LEVENȚIU | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | ANA |
12 sep 2018 ora 9:00 | Sala G1 |
Prof. dr. ing. Teodor Viorel CHELARU | Președinte |
Prof. dr. ing. Adrian Mihail STOICA | Membru |
Prof. dr. ing. Octavian GRIGORE-MULER | Membru |
S.l. dr. ing. Sorin BERBENTE | Membru |
S.l. dr. ing. Cristian CONSTANTINESCU | Membru |
S.l. dr. ing. Valentin PANĂ | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | IMAS |
12 sep 2018 ora 9:00 | Sala E013 |
Conf. dr. ing. Laurențiu MORARU | Președinte |
Prof. dr. ing. Sorin Eugen ZAHARIA | Membru |
S.l. dr. ing. Gabriela STROE | Membru |
S.l. dr. ing. Ștefan POPESCU | Membru |
S.l. dr. ing. Bogdan TEODORESCU | Membru |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | MA |
12 sep 2018 ora 11:00 | Sala E013 |
Prof. dr. ing. Sorin Eugen ZAHARIA | Președinte |
S.l. dr. ing. Mihai BARBELIAN | Membru |
S.l. dr. ing. Gabriela STROE | Membru |
S.l. dr. ing. Bogdan TEODORESCU | Membru |
S.l. dr. ing. Ștefan POPESCU | Membru |
As. dr. ing. Casandra PIETREANU | Secretar |
Examen de Disertație sesiunea Septembrie 2018 | GID |
12 sep 2018 ora 12:00 | Sala BN330 |
Prof.dr.ing. Ionel SIMION | Președinte |
Conf.dr.ing. Victor-Gabriel ADÎR | Membru |
Conf.dr.ing. Mioara DUCA | Membru |
Conf.dr.ing. Daniel DOBRE | Membru |
Conf.dr.ing. Nicoleta Elisabeta PASCU | Membru |
As. dr. ing. Ionuț-Valentin RADU | Secretar |
In atentia absolvenţilor ANUL 4 LICENŢĂ si ANUL 2 MASTER
AVÂND ÎN VEDERE OBLIGAŢIILE LEGALE ALE UNIVERSITĂŢILOR, PRIVIND MONITORIZAREA ANGAJABILITĂŢII, SUNTEŢI OBLIGAŢI SĂ COMPLETAŢI CHESTIONARUL PRIVIND ANGAJABILITATEA, DISPONIBILE PE SITE-UL
https://chestionare.pub.ro
ATENŢIE: având în vedere verificările care trebuie efectuate, chestionarele trebuie completate cel târziu pe 18 iunie / 9 sep 2018 (cu cel puţin o zi ÎNAINTE de depunerea actelor pentru înscrierea la susţinerea examenului de licenţă/disertaţie, respectiv perioada 18-22 iunie / 10-12 sep 2018).
Conform regulamentelor UPB, persoanele care nu completează chestionarele vor primi aviz NEGATIV dosarelor de înscriere pentru susţinerea examenului de licenţă/disertaţie.
Liviu Librescu
Liviu Librescu – eroul de la Virginia Tech University- Liviu Librescu este unul dintre absolvenţii de renume ai Facultăţii de Inginerie Aerospaţială din Bucureşti, cu care ne mândrim atât datorită succeselor academice şi onorurilor de care a avut parte, cât şi pentru...
citește mai multAccidentul Lion Air
Accidentul LION AIR -29 octombrie 2018- ziua în care neprevăzutul s-a produs: unul dintre cele mai noi modele de aeronave Boeing – 737MAX s-a prabuşit în Marea Java, Indonezia- Zborul Lion Air JT610, operat de aeronava Boeing 737MAX PK-LQP(MSN 43000) FF...
citește mai multCurs ESA – Ladybird Guide to Spacecraft Communications 2019
Agenția Spațială Europeana organizează un curs de comunicații spațiale adresat studenților din tarile membre ESA in perioada 5-8 febrouarie 2019. Data limita pentru aplicații este 3 Decembrie 2018. Programul cursului: Day 1 Introduction The Challenge Modulation Group...
citește mai multPoliJobs 2018
PoliJobs 2018 va avea loc anul acesta pe 7 și 8 noiembrie (Miercuri si Joi), în Holul AN, între orele 10.00- 16.00. Este cel mai mare târg de cariere, organizat de către Universitatea Politehnica din București, prin intermediul POLIJOBS. Peste 50 de companii de pe...
citește mai multLes journées de l’espace
Invităm comunitatea noastră academică să participe la un important eveniment organizat de Institutul Francez din București în domeniul...
citește mai multGKN Fokker Engineering Romania
GKN FOKKER ENGINEERING ROMÂNIA angajează ingineri aerospațiali. În 2016 am semnat un parteneriat strategic cu această prestigioasă companie, care are peste un deceniu în România și multe reușite la activ în domeniul proiectării de aeronave de ultimă generație cu...
citește mai multPreședintele Klaus Iohannis la Universitatea Politehnica din București
Pe 4 octombrie 2018 în Noua Aulă a Universității Politehnica din București s-a desfășurat un eveniment festiv cu ocazia aniversării a 200 de ani de la înființarea de către Gheorghe Lazăr a primei școli superioare tehnice din Țara Românească, ”Şcoala Academicească...
citește mai multCATIA Lab
Catia Lab este laboratorul prin care UPB - Facultatea de Inginerie Aerospațială și ALTEN Delivery Center Bucharest(GECI Engineering Services) își doresc să pună bazele următoarei generații de ingineri proiectanți de aeronave și nu numai. Invităm toți studenții care...
citește mai multDeschiderea Anului Universitar 2018-2019
Deschiderea anului universitar 2018-2019 va avea loc pe data de 24 septembrie 2018, in Aula Universității Politehnica din București, începand cu ora 10.00. La ora 14.00 Facultatea de Inginerie Aerospațială organizează reuniunea de deschidere în Polizu, în amfiteatrul...
citește mai multProgram Special Decanat
Programul special al Decanatului Facultății de Inginerie Aerospațială pe perioada de concediu (20 iulie - 26 august 2018) este următorul: Miercuri 25 iul, 1 aug, 8 aug, 15 aug, 22 aug (12 - 14) Luni 30 iul (12 - 14) Pentru Admitere licența - sesiunea de completare a...
citește mai mult
0 Comentarii