Istoria Facultății

dec. 24, 2016

Istoria, se știe,
Se poate repeta, 
Dar cei ce o vor scrie
Vor scrie altceva.
Prof. Corneliu Berbente

Unul dintre domeniile în care românii au excelat în toate etapele istorice ale acelui domeniu este aviația. Unii dintre pionierii aviației mondiale sunt români: Traian Vuia, Aurel Vlaicu, Henri Coandă. În 1910 Aurel Vlaicu își construia în hangarul din București, localul Polizu, avionul cu care avea să câștige un trofeu la Viena, Vlaicu-II. Acest hangar unic cu tavan de sticlă face astăzi parte din patrimoniul Facultății de Inginerie Aerospațială.

Facultatea de Inginerie Aerospațială este fondată în 1933 de Acad. Elie Carafoli ca o secție a Facultății de Mecanică. Deși cu puțini studenți, secția excelează calitativ, dispunând de instalații de cercetare foarte avansate. Dintre ele se remarcă unul din cele mai importante tuneluri aerodinamice din lume la acea vreme. Prima atestare a învățământului de aviație datează din 1928 – Cursul de Aerodinamică al Prof. Elie Carafoli (Conferințe de Aerodinamică). Catedra de Aviație este creată în 1930, iar în 1931 este inaugurat celebrul tunel aerodinamic. V. Vasilescu Karpen, Rectorul Politehnicii, în cuvântarea din 1931 recunoaște importanța învățământului de aviație și intenția de a-l include în portofoliul Politehnicii încă din 1920, dar nu fără cadre didactice bine pregătite, laboratoare și baza industrială unde inginerii să facă practică. La 7 mai 1931 s-a inaugurat tunelul aerodinamic.

În acest tunel au fost validate experimental practic toate modelele de avioane produse de industria aeronautică a României antebelice, incluzând IAR-80, unul din cele mai performante avioane de luptă din al doilea Război Mondial. Personalități importante ale aviației românești s-au format la această școală de elită: Acad. Virgiliu Constantinescu, Acad. Radu Voinea, Prof. Nicolae Tipei, Prof. Liviu Librescu.

În 1971, se înființează Facultatea de Construcții Aerospațiale, ca facultate separată, sub conducerea Decanului Prof. Victor Pimsner. În scurt timp este redenumită Facultatea de Aeronave și apoi Facultatea de Inginerie Aerospațială.

Facultatea s-a dezvoltat în strânsă corelație cu industria aeronautică națională, care a avut o perioadă înfloritoare de la începuturile aviației mondiale până în 1945, când România în calitate de țară învinsă în al doilea Război Mondial, și-a pierdut dreptul de a mai avea o industrie aeronautică. Revenirea României în acest domeniu s-a realizat în anii 1970, odată cu înființarea Insitutului Național de Cercetări Aerospațiale de către Acad. Henri Coandă (actualmente INCAS) și a întreprinderilor de construcții de aeronave la București, Brașov, Craiova și Bacău.

Cosmonautul Dumitru Dorin Prunariu, unul dintre absolvenții de vârf ai facultății a făcut istorie în 1981, când a realizat primul zbor spațial al unui român, la bordul stației spațiale Soyuz, dar și în 1991 când a înființat Agenția Spațială Română (ROSA). Din 2011 România este stat membru al Agenției Spațiale Europene, cu importante realizări în cercetarea spațială.

Anunturi

Concurs Decan 2020-2024

Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnica din București anunță concursul public pentru ocuparea funcției de Decan în mandatul 2020-2024. Depunerea candidaturilor se face în zilele de 6-7 ianuarie 2020. Pot candida persoane din cadrul...

citește mai mult

Program special secretariat

În perioada vacanței de iarnă (14 decembrie 2019 – 5 ianuarie 2020) secretariatul nu are program cu publicul. Pentru chestiuni urgente vă rugăm folosiți adresa de email inginerie.aerospatiala@upb.ro. Vă dorim Crăciun Fericit și un An Nou cât mai...

citește mai mult

HYPER @ UCF

Studenții UPB/FIA sunt invitați sa aplice pentru un stagiu de cercetare la University of Central Florida sponsorizat de DoD.  Detaliile invitației se regăsesc mai jos. Dear Sterian,   Because of your strong connection with undergraduate students who may pursue...

citește mai mult

DiscoverEU

Înscrierile pentru runda de iarna a DiscoverEU vor începe joi, 7 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET) și se vor încheia joi, 28 noiembrie 2019, ora 12:00 (CET). DiscoverEU este o inițiativă a Uniunii Europene care îți dă posibilitatea de a descoperi Europa prin intermediul...

citește mai mult