Astăzi sărbătorim Franța și ne aducem aminte de Revoluția Franceză, care a remodelat istoria Europei și a lumii întregi. Mai puțin cred că ne-am aștepta ca o Nouă Revoluție Franceză, infinit mai pașnică de data asta, să remodeleze istoria Europei și a lumii abia de-acum încolo.

Săptămâna trecută a avut loc la Ambasada Franței la București un eveniment remarcabil: Philippe Forestier, Executive Vice-President al Dassault Systèmes a prezentat 3DEXPERIENCE, acest game changer al ingineriei. Phillipe Forestier și-a început cariera la Dassault Aviation în 1975 ca inginer în atelierul de proiectare geometrică. Software-ul creat de el și de alți câțiva entuziaști avea să revoluționeze industria aerospațială pe plan mondial și mai târziu ingineria din multe alte domenii, începând cu industria automobilelor, construcțiile navale și în cele din urmă, toate domeniile ingineriei. Inițial, acest instrument software denumit CATI și apoi CATIA a fost dezvoltat pentru proiectarea avioanelor Dassault, avioanele de luptă Mirage și Rafale, precum și avioane de transport (Dassault Mercure) și business jets (familia Falcon).

 

French Air Force Mirage 2000C

 

Dassault Mercure

Dassault Falcon 50

În 1981, 10 fondatori printre care și Phillipe Forestier fondează Dassault Systèmes, un spin-off al Dassault Aviation, concentrându-se pe produsul CATIA. Când ne gândim la software și la industria computerelor, Statele Unite par să domine exclusiv scena acestui sector. Primele nume care ne vin în minte sunt cele ale vizionarilor americani, Bill Gates, Steven Jobs, sau mai recent Sergey Brin și Larry Page. Primele nume de companii ca IBM, Hewlett-Packard, Microsoft, Google, Adobe sunt toate americane. Totuși, Dassault Systèmes și-a construit treptat propria dominanță mondială a software-ului de inginerie și prima surpriză a constituit-o în anii 1990 adoptarea de către Boeing a soft-ului CATIA și realizarea unor proiecte de aeronave cu acesta: Boeing 747-400 și mai ales familia Boeing 777. Ceea ce puțini mai știu astăzi este că Boeing 777 a fost primul avion la care nu s-a realizat un mock-up fizic. Fiind proiectat integral în CATIA, toate componentele au fost create virtual și asamblate virtual, o tehnologie care astăzi se numește Digital Mock-Up (DMU). Concurenții americani ai Dassault Systèmes au venit desigur cu multe soluții, inundând piața cu multe variante de software concurent. Chiar Boeing a încercat o perioadă să se lipsească de produsul european și să-l substituie cu unul american. Totuși, Boeing a revenit în forță și acum este din nou unul dintre clienții strategici ai Dassault Systèmes.

Dassault Falcon 50 in CATIA

Utilizarea soft-ului CATIA s-a extins de la industria aeronautică la celelalte industrii constructoare de mașini, nave, automobile, trenuri. Dincolo de ingeniozitatea tehnică, produsul CATIA are în ADN-ul său această genă a victoriei asupra supremei complexități a ingineriei aerospațiale, dar noi credem că și gena responsabilității inginerului aerospațial față de produsul proiectat de el. În contrast cu spiritul de libertate cultivat de inginerii de software, care lansează produse imperfecte la adăpostul unor disclaimer-e și al promisiunii unor update-uri, inginerii aerospațiali lucrează sub presiunea unor resposabilități enorme. Produsul lor trebuie să fie impecabil, supertestat de la bun început, altfel piloții sau pasagerii plătesc cu viața lor. Ceea ce se întâmplă acum cu Boeing 737MAX este cumva un vis urât, de posibilă contaminare a ingineriei aerospațiale cu această cultură libertină, a ingineriei software, care trăiește încă o epocă romantică, în care e mai important să fii primul pe piață cu un produs imperfect, pe care să-l peticești pe urmă.  În majoritatea industriilor bazate pe software, cum ar fi gaming, modelul de business funcționează cu acest compromis viteză-fiabilitate rezolvat în favoarea vitezei de lansare a unor produse. Au existat prin anii 1980 și vizionari împotriva curentului, care s-au încăpățânat să pună pe piață doar software testat și corectat până aproape de perfecțiune. În 1982 Donald Knuth a lansat software-ul de tehnoredactare TeX, care se mai utilizează și astăzi de marile edituri de publicații științifice. Foarte puține modificări minore au fost necesare din 1982 până azi. Produsul a fost gândit foarte bine de la început de cineva care s-a confruntat cu probleme foarte complexe din domeniul respectiv. Întocmai ca în cazul CATIA. Câte sisteme artificiale sunt mai complexe pe lumea asta decât un avion supersonic de luptă? Totuși, astăzi filosofia perfecționistă și de responsabilitate a lui Knuth nu mai inspiră marea masă a celor care scriu software. Cu excepția zonei Safety-Critical Systems, din care face parte și ingineria aerospațială, celelalte domenii ale software-ului par să se simtă bine la adăpostul disclaimere-lor și să surfeze bine pe valurile de update-uri. De aceea credem noi că Dassault Systèmes face diferența pe piața de software, și de aceea credem că noul lor produs 3DEXPERIENCE va revoluționa toată ingineria.

Ce este 3DEXPERIENCE, cu ce se deosebește de CATIA? Phillipe Forestier ne-a prezentat o viziune de mare forță și trebuie să recunosc că ne-a subjugat imaginația. 3DEXPERIENCE va putea virtualiza lumea reală, punct. El include o versiune de CATIA pentru virtualizarea lumii artificiale, dar merge mult mai departe de atât și poate virtualiza mediul înconjurător, viața, întreaga lume reală. 3DEXPERIENCE este un univers paralel în care putem crea, testa sau măsura lucruri sau interacțiuni care nu există în realitate (încă). Este un nivel de simulare supremă a lumii reale. Într-un fel, ar putea fi considerat jocul video suprem, dar utilitatea unui asemenea instrument în absolut oricare domeniu al cunoașterii este fantastică. Ingineria aerospațială ar beneficia de un mediu de a testa în detaliu soluții îndrăznețe fără niciun risc. Cele mai complexe probleme cu care ne confruntăm, cele pentru care încă nu avem o modelare matematică sau algoritmică, se rezolvă în esență cu metoda trial-and-error. 3DEXPERIENCE ar putea anula riscurile etapei de trial, care au costat până acum viețile multor pionieri ai aviației, astronauți și piloți de încercare. De aceea, avem convingerea că 3DEXPERIENCE se va dovedi un game changer al ingineriei, dar și al multor altor domenii.

Cu ocazia evenimentului excepțional de la Ambasada Franței la București, ES doamna Ambasador Michèle Ramis a invitat și echipa de studenți ai Facultății de Inginerie Aerospațială a Universității Politehnica din București care a câștigat premiul Dassault Aviation acordat în 2019 la Le Bourget în cadrul Student Aerospace Challenge. Îndrumătorul echipei, Prof. Sterian Dănăilă și studenții Ionuț Bunescu și Andra Manțighian au vorbit unei distinse audiențe. Andra a scos în evidență faptul că echipa UPB-FIA a fost singura care și-a proiectat vehiculul suborbital în Dassault Systèmes CATIA, ceea ce le-a conferit un avantaj competitiv față de celelalte echipe, majoritatea venind de la universități de renume. Studenții noștri au beneficiat din plin de Laboratorul CATIA din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială, înființat în 2018 cu sprijinul companiei ALTEN GECI, de parteneriatul cu GKN Fokker Engineering Romania, din care s-a născut Fokker Academy în 2017, de practica oferită studenților la aceste două importante companii de proiectare aeronautică din România, dar și la ASSYSTEM, Airbus Helicopters, AKKA Technologies și multe altele.

Echipa de studenți a UPB-FIA laureată a Premiului Dassault Aviation 2019 și îndrumătorul lor, Prof. dr. ing. Sterian Dănăilă

Sperăm ca studenții noștri să facă parte din primul val al aceste noi Revoluții Franceze, care se numește 3DEXPERIENCE. O revoluție foarte pașnică, dar cu un potențial uriaș de contaminare globală.

0 Comentarii

International Students Welcome Day

Universitatea Politehnica din Bucuresti organizeaza evenimentul dedicat studentilor straini International Students Welcome Day – ISWD. Evenimentul va avea loc luni, 21 octombrie a.c., ora 10.00, in Amfiteatrul Radu Voinea din clădirea Rectorat, avand urmatoarele...

Deschiderea 2019

Deschiderea anului universitar 2019-2020 va avea loc luni 23 septembrie 2019, în Marea Aulă a UPB la ora 10. Studenții de anul I sunt așteptați la ora 9:40 la intrarea în Aulă. Sunt 55 de locuri rezervate la mijlocul sălii pentru studenții FIA proaspăt admiși, cerem...

Dr. Marius Ioan Piso DHC

La propunerea Facultății de Inginerie Aerospațială, Senatul Universității Politehnica din București acordă titlul de Doctor Honoris Causa Președintelui Agenției Spațiale Române, Dr. Marius Ioan Piso. Festivitatea va avea loc în Sala Senatului vineri 13 septembrie...

Lecții din Criza Boeing 737 MAX

În desfășurarea crizei Boeing 737 MAX avem în media o foarte bună acoperire a opiniilor tuturor celor interesați de acest caz, cu excepția inginerilor de aviație, care de fapt poartă responsabilitatea pentru fiecare din factorii cauzali semnificativi pentru pierderea...

Practica de zbor 2019

Înființarea facultății a adus cu sine an de an experiența mult așteptată de studenții merituoși: practica de zbor din vara anului II. Tradiția s-a menținut până în anii ’90, fiind reluată ulterior cu sprijinul și cu bunăvoința Ministerului Educației Naționale, al...

Angajări ingineri Scoala Superioară de Aviație

Școala Superioară de Aviație Civilă (SSAvC) angajează 2 ingineri de aviațiație. Detalii . UPB Facultatea de Inginerie Aerospațială are un parteneriat strategic cu Școala Superioară de Aviație din 2016, concretizată în practica studenților, întreținerea aeronavelor,...